Cartea săptămânii Cronici Nr. 7

Ce sens are iubirea în absenţa memoriei?




În 2016, a apărut la Editura Univers romanul lui Vlad Roman, Cît mai aproape de tine – un roman de debut-revelaţie, semn al unui prozator deja stăpîn pe mijloacele lui de expresie, un roman sofisticat şi cu numeroase (şi neaşteptate) trimiteri livreşti (de la Virginia Woolf la Mihai Eminescu, Mircea Nedelciu ori Alexandru Vlad). Atent elaborat, scris cu multă fineţe psihologică, jucînd pe cartea unui erotism ambiguu (precum Virginia Woolf în Orlando), romanul are darul de a te seduce de la prima pagină, de a te face să plonjezi în abisurile conştiinţei – aşa cum, la propriu, protagonistul plonjează adesea în adîncul mării, pentru a studia peştii ketoa (specie inventată de autor) –, prinzîndu-te în mrejele unei scriituri hipnotice.

Cartea se constituie ca o lungă scrisoare, la persoana a II-a, adresată de David – cercetător specialist în peştii ketoa – Anei, prietena de familie a lui şi a soţiei sale, Marta, şi care, în urma unui accident (pe care-l vom afla abia la final şi în care e implicat prietenul ei, Robert), ajunge amnezică. În vreme ce Marta o vizitează la clinica de recuperare din Praga, David îi trimite Anei această scrisoare în care-i povesteşte propriul ei trecut, care i s-a şters din memorie – pretext pentru un splendid discurs fantasmatic, un discurs îndrăgostit, ce vorbeşte, fireşte, despre iubire: iubirea lui pentru Ana? iubirea lui pentru Robert? Nu vom şti cu precizie, pînă la capăt, dar o putem bănui…

Romanul atacă – într-o scriitură care face apel la ambiguităţi deliberate în privinţa raporturilor existente între cele două cupluri (David-Marta, Ana-Robert) – temele mari ale memoriei (amneziei), identităţii şi iubirii, legate toate, de fapt, de problematica sensului vieţii, a ceea ce face sens în viaţă (şi în scris).

Întreţinînd ambiguitatea relaţiilor dintre David şi Ana, dar şi dintre David şi Robert (cei doi se ştiu înainte ca Ana să-l cunoască pe Robert, care e cumnatul Martei, şi au în comun o poveste secretă, asupra căreia Ana refuză să pună întrebări), romancierul îl pune pe David să-i refacă Anei – ca o voce a alterităţii sau a unei conştiinţe ce ia distanţă de ea însăşi – povestea de iubire pe care a trăit-o, de la prima întîlnire cu Robert, dar pe care, în urma amneziei, a uitat-o complet (ca şi pe Robert, de altfel): „Vezi, sînt multe detalii despre care nu ştii nimic, iar despre unele dintre ele nu vei mai auzi niciodată. O să-mi spui că nici nu există pentru tine şi poate ai dreptate, deşi am îndoielile mele. Dar trebuie să-ţi povestesc despre Robert. Şi despre el, mai puţin sau mai segmentat, şi, mai în amănunt, despre cum ţi-a fost ţie cu el, despre ce s-a întîmplat acolo”.

Cît mai aproape de tine e, de altfel, un titlu ce poate sugera o invazie a conştiinţei, o luare în posesie a ei de către celălalt/ l’autre, o conştiinţă care poate fi la fel de bine a celui care citeşte/cititorului, dat fiind că naraţiunea e făcută în permanenţă la persoana a II-a („tu”). E şi motivul pentru care romanul funcţionează hipnotic, acaparant, asupra cititorului însuşi, făcîndu-l să-şi pună întrebări asupra propriei memorii şi imagini despre sine şi ceilalţi, asupra sensulului iubirii şi chiar al propriei existenţe. Cartea pune în scenă tema trecutului, a înţelegerii, a sensului evenimentelor – şi a ordinii cu care operează memoria în toată această materie. Memoria proprie (sau lipsa ei, amnezia) şi memoria celuilalt (l’autre), care vine să-ţi spună propria poveste – şi care poate fi, la limită, la fel de bine propria ta memorie, dedublată, funcţionînd după legi la fel de greu de înţeles, la fel de aleatorii: „Şi cum simţi cucerirea unui oraş abia atunci cînd îl părăseşti, ai simţit că ceea ce lăsai în urmă era stabil şi uşor de înţeles, deşi nu era, dar aşa ai simţit. Şi cum trecutul nu se adună în urmă, ci se curbează ademenind (cel puţin trecutul tău, uneori), în spatele maşinii au rămas un munte de nelinişte şi cîteva puncte ale căror culori se vor intensifica în timp într-o formă necunoscută”. Acest traseu al maşinii, în care se creează o poveste de iubire şi de cuplu (între Ana şi Robert), corespunde pe orizontală scufundării în adîncuri pe care o practică zilnic David, ajuns la Odessa (de unde îi scrie Anei) pentru un stagiu de cercetare a peştilor ketoa. Sînt verticala şi orizontala unui schimb de poveşti şi de identităţi.

Rescriind viaţa Anei, David plonjează, de fapt, în propria lui conştiinţă, în abisul propriului său discurs fantasmatic; de unde şi scriitura continuă, nesegmentată în capitole, şi ignorarea cronologiei faptelor, digresiunea în funcţie de memoria involuntară (proustiană): „Ce decid eu e mai mult în inima mea decît în trecutul tău”. Jocul memoriei e unul incontrolabil, în fond, şi neliniştitor, asemenea căderii unui pumn de „pietre mici”, aruncate în aer: „Dar îţi propun un joc (…): ia un pumn de pietre mici şi aruncă-le în aer. Pînă cad jos, încearcă să prinzi cîteva, să te fereşti de celelalte, să le numeri culorile, să le numeri pe ele, să faci un grafic cu distanţele dintre ele şi cu distanţele posibile la care pot ajunge, să le ordonezi în minte după mărime (…) Mi-e frică de tine. Mi-e frică de momentul în care toate pietrele vor fi ajuns pe pămînt. De ce o să zici atunci. Nu e prima oară în viaţa mea cînd fac asta. Şi tot mi-e frică de tine”.

David îi mărturiseşte Anei că a trăit el însuşi experienţa amneziei, în primii ani ai copilăriei, şi acelaşi David a trecut, pare-se, printr-o dureroasă experienţă de acest gen legată de mama lui, care a şi murit, şi despre care refuză să vorbească. Întrebările grele pe care (ni) le spune romanul de faţă ar fi acestea: ce sens (mai) are iubirea în lipsa memoriei? În ce fel defineşte memoria identitatea unei persoane? Cum te poţi raporta la propria identitate, cum se construieşte şi cum se dizolvă ea?

Acest flou al conştiinţei, care trece de la o identitate la alta, de la David la Ana – implicîndu-i în permanenţă şi pe parteneri, Marta, respectiv Robert, într-o permanentă ambiguitate erotică – este controlat, la nivel discursiv, cu măiestria unui Mircea Nedelciu. Naraţiunea la persoana a II-a nu trimite numai la convenţia clasică a destinatarului unei scrisori, ci şi la naraţiunea la persoana a II-a, de avangardă, practicată de scriitorii optzecişti (în frunte cu Nedelciu) pe modelul prozatorilor francezi din anii ’60-’70, practicanţi ai aşa-numitului Nouveau Roman (o naraţiune cu efect de dramatizare, dar şi de implicare directă a cititorului).

Erotismul ambiguu, cu vagi conotaţii etice, ca şi proza psihologică mi-au adus aminte, în egală măsură, şi de romanul postum (2015) al lui Alexandru Vlad, Omul de la fereastră, care tratează o iubire incestuoasă, între o soră şi un frate (despre care am scris aici, pe Literomania).

Cît mai aproape de tine e un roman al multor detalii şi straturi livreşti, descripţii fine de atmosferă şi de psihologie: paginile dedicate scufundărilor marine (din nou mă gîndesc la… scafandrul lui Mircea Nedelciu şi la metafora presiunii din romanul său neterminat, Zodia scafandrului) şi peştilor, cele care vorbesc despre meseria Martei (lingvistă, specialistă în limbile slave de vest), despre felul în care profesia îţi modelează structura interioară şi modul de a gîndi (raţionalism vs relativism etc.) ori traversările de spaţii (Cehia, fiindcă Robert e ceh, dar călătoreşte mult, ca angajat al unei multinaţionale, Bulgaria, România, Odessa).

O scrisoare misterioasă şi greu inteligibilă a lui Robert către David sugerează o sinucidere cu barca pe lac. Ana supravieţuieşte aşa-zisului accident, dar devine amnezică, suprimînd astfel o întreagă poveste de dragoste – a ei cu Robert sau/şi a lui David cu Robert. Finalul scrisorii lui David (urmat de un scurt epilog, răspunsul Anei) e plin de o poezie ambiguă, un final simetric începutului, în care scrisoarea se dovedeşte, de fapt, o confesiune, o „dezlegare“ „de tine şi de voi“ şi un apel la… uitare: „E linişte în faţa mea, multă derută în spate, iar moartea vine lîngă un şoim de aer, eu nu ştiu cum am ajuns într-un asemenea punct. Poate că, spunîndu-ţi toate astea, am îmbătrînit puţin. Poate că nu”.

Recomand acest roman seducător, de mare fineţe analitică şi stilistică, un debut de excepţie, în ultima vreme, al unui tînăr scriitor clujean.

Vlad Roman, Cît mai aproape de tine, Editura Univers, Bucureşti, 2016, 176 p.

Prima pagină Rubrici Cartea săptămânii Ce sens are iubirea în absenţa memoriei?

Susține jurnalismul cultural independent

Dacă îți place Literomania, donează pentru a contribui la continuarea proiectului nostru. Îți mulțumim!

Albine și oameni…

Născută în 1965, la Monterrey, în Mexic, Sofía Segovia s-a afirmat de timpuriu în domeniul jurnalismului cultural (fiind atrasă deopotrivă ...
bichsel-litero-362-363

Proze scurte de Peter Bichsel (VI)

Vă propunem, începând cu numărul 357 al Literomaniei, o serie de proze scurte semnate de prozatorul elvețian Peter Bichsel, în traducerea ...

Jan Cornelius: „Meyerhoff este un excelent autor german contemporan, la care se simte mereu plăcerea povestitului”

Vă propunem o anchetă cu privire la ceea ce a însemnat și înseamnă cartea (implicit lectura) în viețile unor scriitoare/ ...
Peter_Bichsel_literomania_361

Proze scurte de Peter Bichsel (V)

Vă propunem, începând cu numărul 357 al Literomaniei, o serie de proze scurte semnate de prozatorul elvețian Peter Bichsel, în traducerea ...

„O albie pustie, albă-albă…”

„M-am regăsit într-o pictură. Un singuratic colindă domol un câmp pustiu, vara.” (Matsuo Basho) Un scriitor publică un poem intitulat ...

„În furtuni de oțel” de Ernst Jünger (fragment)

Vă oferim în avanpremieră un fragment din volumul „În furtuni de oțel” de Ernst Jünger, ediția a II-a, traducere din ...

Călătorii și literatură/ Călătorii în literatură. Proza latino-americană a secolului XX în cinci ipostaze (fragment)

Cartea săptămânii este, în acest număr al Literomaniei, volumul Călătorii și literatură/ Călătorii în literatură. Proza latino-americană a secolului XX în ...
bichsel-litero-360

Proze scurte de Peter Bichsel (IV)

Vă propunem, începând cu numărul 357 al Literomaniei, o serie de proze scurte semnate de prozatorul elvețian Peter Bichsel, în traducerea ...

„Epocile globalizării. Geografie, tehnologie și instituții” (fragment) de Jeffrey D. Sachs

Vă propunem spre lectură un fragment în avanpremieră din volumul „Epocile globalizării. Geografie, tehnologie și instituții” de Jeffrey D. Sachs (trad ...

Proze scurte de Peter Bichsel (III)

Vă propunem, începând cu numărul 357 al Literomaniei, o serie de proze scurte semnate de prozatorul elvețian Peter Bichsel, în traducerea ...
Cynthia-Ozick-literomania-359

„Şalul” de Cynthia Ozick

Cu prilejul Zilei Internaționale de Comemorare a Victimelor Holocaustului (27 ianuarie, ziua eliberării lagărului de la Auschwitz), vă propunem pe ...

O mie şi una de poveşti

Romanele „Un veac de singurătate”, de Gabriel García Márquez şi „Toba de tinichea”, de Günter Grass foloseau resursele parodiei nu ...
Peter-Bichsel_358-literomania

Proze scurte de Peter Bichsel (II)

Vă propunem, începând cu numărul 357 al Literomaniei, o serie de proze scurte semnate de prozatorul elvețian Peter Bichsel, în ...

Reminiscence and Exile

Unexpectedly, Faysal hears the news of a death in his family. So that he immediately leaves Europe for his hometown, ...

Proze scurte de Peter Bichsel (I)

Vă propunem, începând cu acest prim număr pe 2025 al Literomaniei (nr. 357), o serie de proze scurte semnate de ...

Liniştea singurătăţii

Hideo Harada, scenarist de televiziune în vârstă de patruzeci şi opt de ani, de curând divorţat şi profund înstrăinat de ...

Despre autor

Adina Dinițoiu

Critic literar, jurnalist cultural și traducător din franceză, redactor la „Observator cultural”. Colaborează/a colaborat cu cronică literară la „Dilema veche”, „Dilemateca”, „România literară”, „Radio Romania Cultural”, „Bookaholic” etc. Este autoarea cărților „Proza lui Mircea Nedelciu. Puterile literaturii în fața politicului și a morții”, Editura Tracus Arte, 2011, şi „Scriitori francezi la Bucureşti (interviuri)”, Editura Vremea, 2014. În 2019, a coordonat, alături de Raul Popescu, volumul „Nume de cod: Flash fiction. Antologie Literomania de proză scurtă” (Editura Paralela 45, 2019). În 2021, la Editura Seneca, a coordonat, alături de Anastasia Staicu, volumul „Literatura la feminin. O antologie”. A tradus din franceză: „Opiul intelectualilor” de Raymond Aron (Editura Curtea Veche, 2007), „Antimodernii. De la Joseph de Maistre la Roland Barthes” de Antoine Compagnon (Editura Art, 2008, în colaborare cu Irina Mavrodin), „Sentimentul de impostură” de Belinda Cannone (Editura Art, 2009), „Patul răvăşit” de Françoise Sagan (Editura Art, 2012), „Ţara aceasta care-ţi seamănă” de Tobie Nathan (Editura Ibu Publishing, 2016, în colaborare cu Jianca Ştefan), „Un anume domn Piekielny” de François-Henri Désérable (Humanitas Fiction, 2018). Textele sale pot fi găsite și pe blogul personal: http://adinadinitoiu.blogspot.ro

Scrie un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Pentru a afla când este online un nou număr Literomania, abonează-te la newsletter-ul nostru!

This will close in 20 seconds