Nu știu cui și cum i-a venit ideea, dar e genială. Citesc pe Facebook că „Observator cultural” are un supliment dedicat lui László Lajtha.
Ieri, am fost invitatul unei emisiuni despre Centenar; azi, al uneia despre ură. În ambele locuri am folosit metafora cercurilor mici în care oamenii se înțeleg și poate chiar lucrează la această înțelegere. Piesele lui Csaba Székely, primite cu înjurături din partea unora, nu fac altceva decît să ironizeze oamenii care au devenit mituri. (În treacăt fie spus, Székely face exact asta cu mitul satului secuiesc, de pildă.) Cînd sunt atacate, unul dintre apărătorii lor cei mai tăioși este Sebastian Marina, actorul care joacă rolul principal în ambele.
Vreau să spun că numai prin apropierile reale (soldate cîteodată cu scandaluri la fel de reale) avem șansa să fim două culturi mai mult decît conviețuitoare: cooperante, curioase la miturile, realitățile, metaforele de bază ale celeilalte. Or, suplimentul despre Lajtha exact asta face. Publicul românesc cultivat a auzit despre Bartók și despre… Bartók. Un uriaș al muzicii maghiare și universale, dar un uriaș al unei culturi, nu al pustietății. Acum, cînd află cîte ceva și despre prietenul și colegul lui, publicul românesc va afla mai mult despre cultura vecină cu care are multe de împărțit.

Normal că nu o să marșeze întregul popor român auzind numele lui Lajtha. Dar exact din această cauză am vorbit despre „cercuri mici”. Statul român nu a auzit de proiecte interculturale, numai de eticheta interculturalității, despre proiecte în care rolul principal îl are banul și abia mult la urmă cultura. N-avem altă soluție decît să ne încredem în suplimente și scriitori.
Scrie un comentariu