Din „sfară” în „sfoară”

Variația frazeologică dintr-o limbă naturală reprezintă un fenomen lingvistic ce presupune existența unor expresii normate, atestate și înregistrate în dicționare, asupra cărora au acționat factori de natură istorică și, implicit, factori de natură lingvistică, rezultînd, astfel, variante frazeologice utilizate în paralel cu expresia originală. Pentru a evita orice confuzie, prin „factori de natură istorică” înțelegem, aici, ceea ce a produs evoluția în timp a evenimentelor și a faptelor din realitatea extralingvistică. Modificarea datelor din viața cotidiană a vorbitorilor de limba română a constituit principalul factor care a condus la deformări considerabile în cadrul frazeologiei românești, întrucît dispariția anumitor elemente din realitate a determinat învechirea sau scoaterea din uz a anumitor termeni sau expresii.

Un exemplu de variație frazeologică asupra căruia merită să ne îndreptăm atenția este expresia „a da sfară în țară (rar, «în sat, în mahala»)”, cu varianta „a da sfoară în țară”. Deși în principalele surse lexicografice sunt înregistrate ambele forme ale acestei unități frazeologice, în cazul variantei „a da sfoară în țară”, se face trimitere la definiția termenului „sfară” și la expresia de bază care a fost modificată ulterior de către vorbitori. Mutația construcției „a da sfară în țară” reprezintă unul dintre multele exemple care ilustrează fenomenul de variație frazeologică din limba română. Principala cauză de ordin lingvistic care dă naștere la acest tip de expresii „deformate” în raport cu tiparul original este, fără îndoială, „confuzia paronimică” rezultată în urma arhaizării elementelor din cadrul lexicului (Liviu Groza, „Probleme de frazeologie”, Editura Universităţii din Bucureşti, 2011). Astfel, substituirea termenului „sfară”, care, în timp, a fost scos din uz deoarece nu a mai corespuns datelor din realitatea cotidiană, cu elementul lexical „sfoară” constituie o dovadă a caracterului dinamic al limbii care se modifică simultan cu lucrurile din realitatea vorbitorilor. În această direcție, confuzia la nivel lingvistic în ceea ce privește termenii „sfară” și „sfoară” este direct proporțională cu maniera în care evoluează și se schimbă lumea ca totalitate a lucrurilor, a obiectelor și a fenomenelor. În „Dicționarul explicativ al limbii române”, termenul „sfară” este definit, în sens popular, ca „miros greu (și fum) rezultat din arderea grăsimilor sau a cărnii de la lumînări de seu”(conform DEX’09, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, editura „Univers Enciclopedic Gold”, Bucureşti, 2009). Pornind de la semnificația acestei unități lexicale, expresia„a da sfară în țară” înseamnă „a da de știre, a răspândi o veste”, deoarece, în trecut, modalitatea de a anunța apropierea unui pericol presupunea aprinderea unor focuri de strajă. O altă variantă a cuvîntului „sfară” atestată în dicționarele românești este forma „șfară”, utilizată în nordul Moldovei, formă care prezintă două trimiteri în cadrul definiției lexicografice, „sfară”, respectiv „sfoară”. Confuzia paronimică și variația expresiei „a da sfară în țară” rezultă, cel mai probabil, din această variantă regională a termenului,„șfară”, și nu din asemănarea fonetică a celor două cuvinte, „sfară” și „sfoară”.O altă observație pertinentă care se poate face pe marginea regionalismului fonetic „șfară” vizează dubla raportare la realitatea nonlingvistică, întrucît acest termen denotă atît obiectul ce corespunde cuvîntului „sfară”, cît și obiectul ce corespunde cuvîntului „sfoară”. Totuși, din punct de vedere etimologic, diferența dintre cele două unități lexicale este destul de clară, întrucît „sfară” provine din termenul slav „skvara”, în timp ce „sfoară” provine din termenul neogrecesc„sfora”.

O căutare rapidă pe internet a construcției „a da sfară în țară” ne-a furnizat suficient materialcaresă ne servească drept corpus pentru prezenta analiză; de aici ne putem da seama de gradul de acceptabilitate a acestei variante în limba comună, dar și de nevoia semiconștientă a vorbitorilor de a utiliza acea expresie care conține un termen al cărui sens le este cunoscut, chiar dacă din punct de vedere semantic este un nonsens sau creează un context ambiguu.Pentru a ilustra caracterul familiar al expresiei„a da sfoară în țară”, am selectat următoarele exemple: „Dăm sfoară în țară: România există” (www.romania-actualitati.ro), „Opoziția dă sfoară în țară: «Cei de la putere sunt disperați»” (www.stiripesurse.ro), „Din blog în blog… sfoară în țară la final!” (www.bucatariaelenei.blogspot.ro). În ceea ce privește structura sintactică a acestei expresii, se poate observa că locutorii preferă varianta integrală a sa, darexistă și tendința deregresie și de substantivizare prin suprimarea centrului verbal la infinitiv„a da”.

Constatăm, în fine, că expresia secundară„a da sfoară în țară” deteriorează expresia originală„a da sfară în țară”, care a suferit degradări semantice în urma modificărilor extralingvistice. Nemaiexistînd un referent cunoscut în viața cotidiană, pare destul de bizar pentru un vorbitor să se angajeze într-o conversație în cadrul căreia să discute despre ceva care se află doar între paginile învechite ale istoriei și ale literaturii. Așadar, mutația expresiei princeps „a da sfară în țară” de către vorbitori a fost spontană și semiconștientă, avînd în vedere că s-a perpetuat, treptat, regionalismul fonetic din nordul Moldovei „a da șfară în țară”, care a creat, în primă fază, confuzia de sens a termenilor „sfară” și „sfoară” și, ulterior, substituirea aproape totală a unității lexicale „sfară” cu „sfoară”.

„Toți bărbații din viața mea” (fragment) de Petre Barbu

Editura Polirom vă prezintă un fragment din volumul de proză scurtă „Toți bărbații din viața mea” de Petre Barbu, publicat ...

Redirecționează 3,5% către Asociația Culturală Literomania

Susține jurnalismul cultural independent

Despre autor

Ruxandra Ivan

Alte articole

1 comentariu

Scrie un comentariu X

Newsletter