Flash fiction stories – februarie 2023: „Rod” de Claudia Tănăsescu

Literomania vă propune o rubrică permanentă numită Flash fiction stories, în care vom publica microficțiunile primite pe adresa de mail a redacției (literomania2017@gmail.com). Prin urmare, așteptăm prozele celor care scriu microficțiuni, cu mențiunea că redacția își rezervă dreptul de a alege textele pe care le va publica pe site-ul Literomania. Îi rugăm pe cei care ne trimit materiale pentru Flash fiction stories să respecte câteva reguli:

prozele să nu depășească 1.000 de cuvinte;
numele autorului să fie indicat la începutul textului;
documentele să fie în format Word, cu caractere Times New Roman;
nu acceptăm texte scrise direct în căsuța de mail;
autorul, prin trimiterea materialului, își dă acordul tacit pentru publicarea pe Literomania.

Spor la scris!

Rod

Claudia Tănăsescu

Una din primele mele amintiri a fost chipul ei. Era în prima mea zi pe lume. Am împins în afară o petală și apoi încă o petală și bobocul în care stătusem strâns, în întuneric până atunci, n-a mai putut să mă țină. Lângă mine erau alte flori, dar nu ca mine – cu spini, petale moi ca pielea de pui de lună și culoarea ca lumina zorilor. Simțeam viața cum urcă prin mine din pământ și mă împinge spre cer – ce frumusețe, ce bucurie, ce încântare – mulțumesc, mulțumesc, am tremurat din petale.

Făptura ei a apărut din senin și nu semăna cu nici o floare din jurul meu, dar avea ceva din toate florile. S-a aplecat spre mine, am simțit o boare și chipul i-a înflorit parcă, deși nu în același fel ca al meu. M-am înfiorat. Ce să fie asta? Apoi au trecut multe făpturi pe lângă lumea noastră, dar erau așa grăbite și niciuna nu se oprea sau nu se uita la mine ca ea. Și soarele a coborât și eu am dormit și așteptam lumina să o văd din nou.

Trecea în fiecare zi, se oprea, se uita la mine, uneori îmi atingea petalele, susura în limba ei, iar eu mă înfoiam și mă simțeam așa frumos. Într-o zi a venit împreună cu altă făptură, ca și ea, dar totuși altfel, mai puternică, mai mare, mai aspră. Ea a întins mâna spre mine prin gard să mă arate, dar el și-a lipit fața de a ei și a tras-o mai departe pe drum. Voiam să știu ce este căldura aceea care emana din ei și de ce s-a uitat la mine altfel ca până acum.

Au trecut mulți sori și multe întunericuri și ea n-a mai venit. Într-o bună zi am început să simt o mare oboseală, ca o sfârșeală, ca un frig ce-mi pătrunsese în inimă. Petalele au început să-mi cadă. Nu mai trăisem asta niciodată. Atunci a trecut ea, singură, și m-am bucurat, în ciuda slăbiciunii mele. S-a oprit, s-a uitat îndelung la mine, a cules de pe jos petalele mele căzute, le-a adunat în palme și și-a cufundat obrajii în ele. Pe chipul ei a început să curgă ploaie, deși nu erau nori pe cer.

Apoi a fost întuneric, nu știu ce s-a întâmplat, nu m-a durut nimic, doar când am deschis ochii din nou asupra lumii eram tot eu… dar altfel. Nu mai aveam petale, ci eram rotund și neted, iar înăuntrul meu mă simțeam plin. Și ea era altfel, făptura ei avea ceva rotund, ca și cum ar fi purtat rod. A întins mâna și pentru prima dată am simțit durerea când m-a rupt de pe tulpină și m-a luat în palma ei. Dar era așa de bine! M-a dus în lumea ei și m-a așezat în pământ, într-un spațiu mic, înconjurat din toate părțile. Acum stau în întuneric și simt mici semințe chicotind în interiorul meu.

Claudia Tănăsescu a studiat științe economice și studii europene. De-a lungul anilor a locuit în diverse țări europene și a lucrat în mai multe domenii, dar scrisul și fotografia au fost constantele din viața ei. În prezent locuiește la Timișoara și este fotografă liber-profesionistă, blogger și formatoare pentru ateliere creative. A debutat în lumea literară cu romanul autobiografic „M-am întors acasă” (Editura Faninu, 2021).