Vă oferim mai jos, în avanpremieră, un fragment din jurnalul de călătorie „Insule de soare. De la Mediterana la Atlantic” de Cristina Chevereșan, recent apărut la Editura Humanitas, în colecția „Memorii. Jurnale”. (Literomania)
„Cu cărțile care descriu drumuri exotice e întotdeauna la fel: frumusețea nu e atât în peisajele înfățișate – și pe care localnicii nici nu le mai observă –, cât mai ales în ochiul fascinat care privește minunile lumii. Citind mărturiile autorilor, ne bucurăm de bucuria lor, vedem priveliștile reflectate-n ochii lor, așa cum, ca să ne bucurăm de un film, trebuie să-l vedem neapărat cu cineva alături.
Un fermecător jurnal de călătorii ne oferă Cristina Chevereșan, ale cărei peripluri în Brazilia, Azore, Coasta de Azur și Sicilia (locuri cât se poate de contrastante pe această binecuvântată sferă) are generozitatea să ni le împărtășească nu doar cu bucuria copilărească a călătorului, ci și cu sensibilitate, talent și o memorie aparent inepuizabilă. Citindu-i cartea, locuri, oameni, cultură populară și cultură înaltă, valurile mărilor și austeritatea stâncilor se desfac în fața noastră ca în acele cărți-obiect în care, dacă le deschizi, se reliefează în trei dimensiuni castele, prințese și dragoni, decupate-n cartonul lucios al paginilor.
O lectură care te îmbogățește, te delectează și te instruiește ca puține altele de acest fel.” — Mircea Cărtărescu
Insule de soare. De la Mediterana la Atlantic (fragment)
Cristina Chevereșan
Incredibil în condițiile date, se conturează Coasta de Azur: mai mult decât oricând, tărâm exotic al făgăduinței, întrupare a speranței și dorinței încăpățânate ca toate cele bune și frumoase să se regăsească într‑o zi la locul lor.
Nisa ne așteaptă. Mai șarmantă ca niciodată, cu străduțele umbroase ale orașului vechi devenite subit largi fără masele de turiști. Nu se poate călători transcontinental, deci lipsesc cu desăvârșire asiaticii și americanii. Ici‑colo, grupuscule de italieni sau spanioli, pe lângă rușii afluenți stabiliți în zonă. În rest, majoritate covârșitoare de francezi în tur de redescoperire a patriei. Îmi amintesc cu drag seria „Des racines et des ailes”, dedicată de televiziunea franceză patrimoniului istoric și cultural național: o colecție de episoade‑bijuterie despre Franța prea puțin cunoscută chiar propriilor cetățeni. Mi‑aș dori ceva similar în România: măcar tichetele de vacanță inaugurate recent o promovează populației autohtone. Pentru câtă vreme? Slabe șanse, oftez. Mă frec la ochi și privesc uluită în jur.
După ceea ce au părut decenii de haine și încălțăminte lăsate la ușă pe terasă, băi de clor, litri de dezinfectanți, deplasări cu acte doveditoare ale calității de angajat esențial, Nisa cunoscută deja e desprinsă dintr‑o altă galaxie. Lume la plimbare pe promenade, plaja frecventată, dar curată și neaglomerată. Ce ciudat! Restaurante deschise în zona de terasă, unde se așteaptă cuminte la rând și comenzi pentru acasă, standuri și buticuri unde se intră după utilizarea soluției dezinfectante, nelipsită de la intrare. Bizar pentru un loc altfel asaltat de turiști, ai tihna de a studia pe îndelete produsele locale, de a te preumbla fără a trebui să‑ți croiești loc prin mulțime. Primăria și piețele adiacente sunt învăluite în flori. O liniște nespecifică, în ciuda vieții ce se desfășoară necontenit. Precauții sporite: semn de normalitate, civilizație, maturitate, responsabilitate civică. Va dura?
Mă simt ușurată pentru prima dată în luni întregi. Încep să cred că, poate‑poate, va fi bine. Primele zile stăm în chiar inima Vieux Nice: Rue de l’Abbaye duce la catedrala romano‑catolică Sainte‑Réparate sau, conform indicatoarelor ce invită la meditație, „biserica ta de la malul mării“. Datând din secolul XVII, marcându‑și teritoriul prin clopotnița ce măsoară de veacuri curgerea istoriei, clădirea își deschide porțile înspre Place Rossetti. Întâmpină cu o porție de răcoare trecătorul înfierbântat, mai recunoscător poate ca‑n alte vremuri pentru privilegiul de a vizita un edificiu de incontestabilă frumusețe. Mulțumim și noi divinității pentru nesperata ocazie. Un înger păzitor ne va fi luat sub aripă și adus aici. De altfel, spațiul e compartimentat cu evident respect față de sănătatea publică și situația actuală. Nu se pune problema vreunui asalt asupra moaștelor sau vreunei apropieri prea zeloase de icoanele din cele zece capele baroce, inițial întreținute de reprezentanții breslelor medievale locale. O plăcere regăsirea de ruelles și colțuri cunoscute sau dibuirea de noi mici surprize cu parfum de lavandă și flori dintre cele mai diverse. Cât de altfel va fi imersiunea în vremuri de restricții? Aflăm că marile festivaluri ale zonei sunt, de regulă, dedicate mimozei și lămâilor de Menton, orășel de care ne vom îndrăgosti curând. Dar să nu anticipăm. Salutăm atelierele de pielărie și magazinașele ce te îmbie să iei acasă produse naturale, ne minunăm de amestecul de tristețe și încântare cu care polul turistic al Coastei de Azur pare a‑și asuma o domesticitate parohială. Momentan, nu‑i stă rău deloc. Grădina Albert I, oază de verdeață pe esplanada centrală. Ne primește ca pe amici vechi, ce n-au dat-o uitării: ne așterne la picioare panorama unei mări care doar azi decide să se împartă în jumătăți, ca într‑un tablou al simetriilor atent calculate. Două fâșii perfecte redefinesc nuanțele posibile de albastru: turcoaz clar către malul pietros, bleumarin intens spre larg, și o fâșie de spumă albă, încadrând o planșă desenată cu liniarul invizibil. „I Love Nice“. Într‑adevăr. De la bine‑cunoscutul monument colorat de pe dealul castelului în jos, totul se aurește în ceasul mieriu de dinaintea apusului: vom absorbi cu înzecită sete miracolul dintr‑un an al năpastei.
„Insule de soare. De la Mediterana la Atlantic” de Cristina Chevereșan, Editura Humanitas, colecția „Memorii. Jurnale”, București, 2024
Cristina Chevereșan este conferențiar doctor abilitat la Universitatea de Vest din Timișoara, unde predă cursuri de literatură, cultură și civilizație americană. Director al masteratului de Studii Americane, alumn și ambasador Fulbright, a fost visiting professor la Universitatea Ca’ Foscari din Veneția în 2019. A participat la cursuri de specializare la instituții prestigioase din străinătate precum Cornell University (School of Criticism and Theory), University College Dublin sau Salzburg Global Seminar. Seria de burse câștigate a culminat cu un stagiu de cercetare Fulbright Senior la Harvard University. A publicat opt cărți în limbile română și engleză și numeroase articole, recenzii și interviuri în reviste naționale și internaționale. A coordonat, editat și tradus o serie de alte volume. În 2020 a obținut premiul „Cartea Anului” pentru critică și istorie literară, eseu, acordat de filiala Timișoara a Uniunii Scriitorilor.
Scrie un comentariu